Distrus de mass-media


Nu am mai scris în ultima perioadă, dar nu vă panicaţi, nu am murit. Am scris câteva advertoriale, deci să nu săriţi în capul meu că am devenit comercial, dar îi mai trebuie şi omului bani de o bere, dar în fine trec direct la subiectul despre care vreau să scriu.

În ultima perioadă am observat un fenomen incredibil de enervant, şi din ce în ce mai frecvent la toate televiziunile, ziarele şi restul mijloacelor media prin care un eveniment este difuzat, redifuzat şi „înflorit” până la denaturarea totală a informaţiei de bază.

De această dată fac referire la accidentul lui Mircea Lucescu, un om veritabil, care nu are nici o vină că este înconjurat de media şi a ajuns un fel de vedetă de moment, dar se ştie că după terminarea acestui lanţ de probleme va intra în anonimat şi aprecierile făţarnice vor dispărea. Pentru a-mi întâri afirmaţiile fac referire la cazul lui Huidu despre care nu s-a mai auzit nimic, deşi poate unii ar fi interesaţi de starea artistului, dar nu că le-ar păsa de el, ci doar din foamea de informaţie care le-a fost impusă de cultura şi mediul în care au crescut, care i-a dus în final la starea în care se află acum, formând un tot: masă de manipulare.

Bineînţeles, nu toţi românii sunt aşa, excluzându-se o mică parte dintre ei, o foarte mică parte.

Titlul acestui articol m-ar include printre ei, dar eu mă consider un „privitor de pe margine” care asistă nevoit la toate cele scrise în media, toate cele difuzate la televiziuni şi de multe ori doresc să mă relaxez, încercând să urmăresc o emisiune de cultură sau vreun documentar, dar întâmplător mă lovesc de astfel de canale şi le studiez, rămânând uimit în final de nebunia care poate fi observată pe toate aceste canale, iar dacă nu îmi plac plac documentarele difuzate pe canalele specifice, serios de nu îmi vine să mă uit la desene animate, dar de multe ori rămân impresionat de unele lucruri „inserate” în desenele animate, lucruri care sunt înregistrate de subconştientul privitorilor, copiii, lucruri ce ar putea avea efecte devastatoare pe termen lung.

Deocamdată mă opresc aici, sper să mă calmez repede, deşi nu mai suport.

Anunțuri

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s