Taxa auto – motiv de disputa politica


Zilele astea am avut mai mult timp liber şi aşa am apucat şi eu să mă uit la ştiri în voie. Printre toate ştirile pe care le-am urmărit şi-a făcut loc şi o ştire despre taxa auto care era însoţită de un comunicat de către Victor Ponta. Acest domn, cică Prim ministru al României, din 2 cuvinte, 3 erau un atacat către fosta guvernare ( :mrgreen: ).

Acum, să trecem la lucruri serioase, nu cred că acesta era momentul în care să atace fosta guvernare şi să dea el ăl’ cu capu’ mai tare decât ei. Aşa suntem noi românii, aruncăm mâţa moartă în curtea vecinului, fără a ne mai păsa că şi vecinul ăla ne-a mai ajutat cu ceva şi vreodată am stat şi cu el la o bere, dar astfel de lucruri se uită.

Am ajuns, din nou, să fiu sufocat, să mă simt aproape de moarte pentru situaţia în care se află ţara în care trăiesc. Nu sunt eu un mare patriot, dar ţin la ţara mea şi încerc să o apăr pe cât este posibil.

Acum, revenind la discuţia despre taxa auto, Victor Ponta (n-are rost să-l fac domn pe moment ce el îi dispreţuieşte dispreţuieşte pe români cu fiecare ocazie pe care o are), spune că Guvernul anterior a furat 400 milioane de euro pe care actualul Guvern, adică el şi cu toţi popândăii şi marmotele lui, de parcă se cheamă miniştri, trebuie să-i dea înapoi.

Din câte îmi aduc eu aminte, chiar acum voi verifica, Ministerul Mediului e condus de o doamnă care era înfocată luptătoare împotriva taxei auto, acum se scuză ea că în forma pe care o avea înainte taxa auto, pe care o cheamă Rovina Plumb, care a ajuns în situaţia de revizui şi modifica taxa auto. Shit! Tocmai ea, care susţinea că taxa auto în forma ei veche n-are nicio legătură cu prevederile de mediu ale Uniunii Europeene. Hah!

Acum aştept cu interes primele informaţii despre noul mod de calculare al taxei şi când va intra în vigoare, în septembrie 2012 sau va fi o aşa-numită taxa auto 2013, intrând în vigoare de la începutul anului viitor, aşa cum promisese celălalt Guvern.

 

Încă un motiv pentru care îmi este ruşine de ţara mea este situaţia politică actuală a României, suspendarea lui Băsescu, un alt eveniment pe care îl vom simţi în buzunarele noastre, dacă nu deja, unii din noi, deja îl simţim. Nu sunt fan Băsescu, şi al niciunui alt partid, dar era mai bine să nu se ajungă la aşa ceva.

 

O zi bună vă urez, şi tuturor Măriilor le urez la mulţi ani!

La mulţi ani, Marinei!

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Taxa auto – motiv de disputa politica&8221;

  1. Probabil nu o sa imi cumpar masina in veci cu taxele astea, plus benzina si alte rahatuure scumpesc pe zi ce trece. Si in plus, mersul pe jos e sanatos.

    Cat despre politica e de cacat, cu toate ca ziceam ca nu il votez pe DD cred ca o sa o fac asa la misto.. :)) mai rau decat e acum nu are cum sa fie.

    Apreciază

  2. Nici pe mine nu ma bate gandul sa imi cumpar masina curand, chiart de as avea bani.
    Ai grija ce votezi ca voteaza unul la misto, mai voteaza inca doi si inca zece si s-ar putea sa iasa ala presedinte, d-apoi cu ala presedinte am mierlit-o de tot.

    Apreciază

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s