Autodidacticitate dactilografica


Deşi mă recunosc ca fiind un mare leneş, unul care cu greu este de acord pentru a intra într-o competiţie, recunosc că uneori, din orgoliu, intru în unele competiţii, chiar pun şi pariuri cu prietenii.

Acesta este unul dintre acele rare momente în care am intrat într-o competiţie şi am pus pariu cu cineva că pot deprinde abilităţi dactilografice, mai simplu, să scriu repede la tastatură, în special, fără a face vreun curs de dactilografie sau de a cunoaşte anumite tehnici de optimizare a procesului de scriere.

„Rivalul” meu pretinde că în această perioadă face un curs de dactilografie, deşi nu observ nicio îmbunătăţire în ceea ce priveşte evoluţia aspectului pe care îl urmărim în competiţia noastră.

Eu nu-mi propun altceva decât să scriu zilnic câteva texte, unele care conţin cuvinte care aparţin unor anumite specializări, rar întâlnite şi greu de scris, asta doar pentru a evita memorarea scrierii unor cuvinte, eu doresc doar să reţin cu exactitate locul tastelor încât să devină totul un automatism şi să pot scrie cât mai repede.

Deocamdată reuşesc să scriu în medie 50-59 de cuvinte pe minut, dar vă voi ţine la curent cu această mică competiţie şi vă voi spune mai multe despre evoluţia mea în autodidacticitatea dactilografică 🙂 şi dacă metodele mele au dat roade şi am reuşit sau nu să câştig acest mic concurs.

Anunțuri

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s