„Mega is back”


În urmă cu un an, pe data de 19 ianuarie, se anunța închiderea siteurilor ce aparțineau rețelei Mega – MegaUpload, MegaVideo etc. Acum, la un an distanță, Kim Dotcom, proprietarul siteurilor, a lansat oficial un nou proiect. După mai multe încercări eșuate de lansare a siteului me.ga, acesta a reușit în final să lanseze siteul mega.co.nz, un site de filesharing. De această dată site-ul este altfel realizat, astfel încât este protejat din punct de vedere legal.

Utilizatorii înregistrați cu cont gratuit au dreptul la 50 de GB, iar cei care doresc mai mult spațiu trebuie să plătească o anumită sumă lunar.

Acum două zile,, în ziua în care s-a lansat site-ul, Kim anunța că serverul rulează la capacitatea maximă, înregistrându-se în acea zi peste 250000  de utilizatori. De altfel, Kim Dotcom a anunțat că ar fi surpins dacă mega.co.nz ar ajunge foarte repede la numărul de 1 milion de utilizatori. În acest moment în presă sunt speculate mai multe cifre, unele surse afirmând că siteu-ul a depășit deja 1 milion de utilizatori.

În ceea ce privește legalitatea acestui site, Kim a declarat că el la fel de legal precum și site-urile Dropbox, Droplr, Pastelink sau Snaggy deoarece utilizatorii sunt singurii responsabili de fișierele pe care le stochează pe site, în timp ce angajații Mega nu au acces la fișierele stocate pe servere, implicit compania nu este responsabilă de fișierele pe care le uploadează și distribuie utilizatorii.

Mega.co.nz are o nouă serie de funcționalități, respectiv posibilitatea ca utilizatorii să cripteze fișierele înainte de a le uploada, iar aceștia pot oferi cheia de decriptare doar celor care doresc ei.

Această lansare, din punctul meu de vedere, îi va aduce și mai multe probleme lui Kim Dotcom, având în vedere că în acest moment el se luptă în instanță pentru a nu fi etrădat în State din Noua Zeelandă.

Încă nu m-am înscris pe site, de acum urmează să îl testez și poate voi și scrie un alt articol despre asta.

2 gânduri despre „„Mega is back”

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.