Certificarea ISO – nu e obligatorie, dar e benefică


În timpul pe care-l pierd pe internet caut tot felul de chestii, care mai de care mai interesante, fie utile pentru a-mi îmbogăți cultura generală, fie inutile pe moment, dar posibil utile pe viitor.  În căutarea mea am dat de ceva ce consider eu interesant, certificarea ISO.

Certificarea ISO este un certificat eliberat companiilor care prestează diverse servicii și care are scopul de a oferi clienților garanții în ceea ce privește calitatea serviciilor prestate de acele companii.

Companiile nu sunt obligate să obțină certificarea ISO, dar odată obținută această certificare ISO, companiile au un plus pe piață, fiind ușurate în acest fel relațiile internaționale ale companiei și, chiar, un plus pentru comercializarea produselor pe piețele internaționale.

Certificatul ISO necesită un anume standard al calității, existând firme care se ocupă de consultanță pentru obținerea de certificate ISO, de orice tip ar fi acestea.

Pentru a mă convinge de eficiența certificării ISO m-am uitat puțin pe niște statistici despre numărul statelor care au adoptat această certificare și numărul companiilor care au obținut certificarea ISO și pot spune că numerele sunt destul de mari, nu cred că are rost să le înșir aici, sunt publice și la dispoziția oricui.

În ceea ce privește comerțul internațional, certificarea ISO este un mare plus pentru cei care o au în fața celor care nu au această certificare. În acest moment cea mai căutată certificare ISO este cea 9001, conform surselor pe care le-am studiat. Aceasta a început să fie căutată și în România datorită competitivității mari a producătorilor vestici, în special.

M-am informat despre certificările ISO pe un site numit certificari9001.ro și alte surse, dar acesta a fost siteul care mi-a oferit cele mai multe explicații despre certificarea ISO și m-a lămurit în multe privințe despre aceste certificări.

Anunțuri

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s