Fără chef de blogging


Astăzi stăteam și mă gândeam la un subiect despre care aș putea scrie pe blog. Am stat, am stat și am găsit până la urmă un subiect, dar am realizat un alt lucru, că mi-am pierdut cheful de a scrie, nu știu dacă neapărat cheful, pot spune că și exercițiul de a scrie pe blog, nu îmi mai găsesc cuvintele atât de rapid cum o făceam înainte și cu greu trag mâța de coadă pentru a scoate un articol de peste 100 de cuvinte, în condițiile în care înainte scriam articole de 400-500 fără să respir. 

Îmi dau seama cât m-am îndepărtat de acest blog, dar tot îmi rămâne drag, oricât de îndepărtat aș fi de el, mai ales atunci când mă gândesc la resursele pe care le-am investit în acest blog, nu mă refer la bani, nu am băgat niciun ban în acest blog, mă refer la timpul și resursele psihice pe care le-am consumat pentru a scrie atâtea articole și pentru a gândi un mod în care mi-aș putea atrage niște cititori. Cititori nu prea am, deși scriu de 2 ani și, e drept, nu scriu într-un mod apreciat de toți, unele articole sau exprimări din articole sunt de-a dreptul mediocred, o recunosc, dar în fine vreau să evindențiez faptul că nu a mers ceva în încercările mele de a promova și a face acest blog să aibă câțiva cititori fideli. Nu m-am chinuit să comentez pe alte bloguri, deși într-o perioadă mă apucasem serios să postez comentarii pe blogurile pe care le citesc des, dar am observat că rezultatele întârziau să apară și am lăsat-o baltă.

Eșecul ăsta mă demotivează și îmi taie orice elan de a mai scrie pe acest blog, deși îmi dau seama că singurul vinovat sunt doar eu, fie din cauza lenii, fie pentru că am procedat greșit în ceea ce am făcut. Nu aștept milă, nu îmi place să mă lamentez, dar dacă am scrise toate aceste probleme îmi este mai ușor să le conștientizez și să încerc să le remediez. Nu aștept rezultate mari, nu scriu pentru că doresc să mă citească alții, vreau să scriu pe blog așa cum o făceam odată, fără să țin cont de statistici, de numărul de vizitatori și de numărul de comentarii, vreau să redevin EU, cel dinainte, cel care scria din plăcere și considera scrisul pe acest blog o metodă de relaxare, un mod bun de a mă destinde. Totul se oprește aici și sper să îmi respect acest mic plan pe care l-am întocmit în acest articol, nu știu dacă poate fi numit plan, mai bine aș spune că sunt niște propuneri pe care mi le fac, în fine, sper să îmi revină cheful de a scrie, voi face tot ce-mi trece prin cap pentru a reveni la linia de plutire.

Anunțuri

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s