Oameni!?


Traiesc intr-o societate caracterizata de diversitate, am ocazia sa vad de toate, bune si rele, tot felul de oameni, ce vreau si ce nu vreau. Din pacate, atentia mea, spiritul meu observator este indreptat catre tot ceea ce este negativ, nu stiu de unde provine chestia asta pentru ca nu prea sunt negativist, ma consider oarecum echilibrat, desi uneori debordez de pozitivitate, iar alteori de negativitate, ciudat, stiu.

Astazi, ca de obicei, a intrat in actiune spiritul meu de observator negativist si am vazut o intamplare destul de comuna zilelor noastre, un baiat si o fata erau in autobuz si baiatul incerca s-o cucereasca pe fata. Fata arata destul de bine si parea desteapta, am dedus asta in special din replicile pe care i le dadea baiatului, un neica nimeni, ce-i drept bine imbracat, din cap pana in picioare avea doar NY, Dolce, Adida, Nike, ca orice cocalar, fiu de bogatas, iar din gesturile si limbajul lui mi-am dat seama ca nu a dat pe la scoala si nu are o minima instructie.

Tot incerca s-o curteze pe fata, la inceput cu niste complimente, apoi incerca sa intre in vorba cu ea, dar fata refuza sa-i raspunda avansurilor. Ii dadea niste raspunsuri scurte si la obiect care ii taiau orice chef baiatului, dar din prostia lui, nu si-a dat seama ca fata nu il place si continua, pana cand fata i-a zis in fata ca e un cocalar si ca nu are ce discuta cu ea, i-a dat, chiar, si o replica in care ii spunea ca nidi platita nu ar iesi in oras cu el, nici sa nu se gandeasca la un sarut sau mai mult de atat. Baiatul nu s-a calmat nici cu asta si a continuat sa o asalteze pe fata cu tot felul de cuvinte, cica frumoase din punctul lui de vedere, dar se observa de la distanta ca el nu dorea decat sa faca dragoste cu acea fata, avea nevoie de frumusetea si de ea ca un obiect, nu dorea sa se implice intr-o relaite afectiva cu acea fata. Asa cum am spus, fata, desteapta, l-a refuzat si nu i-a raspuns avansurilor, pana cand s-a enervat, s-a ridicat si i-a dat o palma masculului infocat si i-a spus ca daca tot vrea sa … pe cineva, sa se duca la tarfe sau la un salon de masaj erotic. Atunci, Don Juan s-a enervat si a inceput sa o injure si sa ii adreseze tot felul de injurii, spunandu-i ca e proasta, ca nu vrea sa se… pentru ca e impotenta(?!) si tot felul de chestii de astea. Fata, din nou i-a dat cateva replici simple prin care l-a facut prost pe masculul feroce, la final spunandu-i: „Incearca un salon masaj erotic!”, mai tarziu spunandu-i ca ii poate recomanda unul bun la care stie ca fetele fac treaba buna. Masculul feroce s-a potolit, s-a inrosit si la prima statie a coborat, fara sa mai spuna nimic. Trebuie sa mai spun ca pana la prima statie toti pasagerii au ras de el, unii chiar spunandu-i ca stiu si ei cateva saloane bune, unu dintre spunand ca e chiar managerul unui salon, dar cred ca toate astea erau glume, dar nesimtitul ala a fost facut sa taca.

 

Aceasta intamplare e din ce in ce mai intalnita in zilele noastre, dar tot mai multe fete cedeaza in fata baietilor si baietii reusesc sa isi indeplineasca „dorintele” fara prea multa bataie de cap. E urat cand vezi ca fetele se lasa curtate dintr-o vorba si in a doua deja se aud cuvinte precum: noi doi, un pat, dragoste, iar fata da din cap aprobator si zambeste. Apreciez fata din povestea de mai sus si imi place modul in care a reusit sa isi demonstreze feminitatea, deosebindu-se de… femele. Si nu, nu am uitat un „i”, am scris bine.

Anunțuri

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s