O lecție de viață


În ultimele zile am continuat să lucrez pe acasă, m-am apucat de curățenie, văruit, chestii obișnuite pentru acest sezon și nu prea am avut timp să scriu. Săptămâna trecută am lucrat pentru altcineva, n-am avut prea mult de muncă, dar am descoperit o persoană specială care m-a pus pe gânduri și a-nceput să îmi îndrepte necredința pe care mi-o recunosc cu fiecare ocazie, nu mă dau eu mare religios, dar nu pot spune că sunt un credincios desăvârșit, dar nici un ateu, cred în Dumnezeu, dar credința mea diferă puțin de cea a mulțimii, sună ciudat dar e cam mult de explicat și nu am chef să deviez de la subiect, am muncit toată ziua și sunt cam obosit. 🙂

Trec direct la subiect, nu mai aberez prea mult pe lângă că mă ia deja somnul. 😉 Nu am întâlnit vreo fată de care să mă îndrăgostesc, ci am întâlnit un tip cu anumite dizabilități, un surdomut care m-a impresionat. M-a impresionat pentru că se descurcă foarte bine în lume deși are niște probleme destul de grave, m-a impresionat cât de perseverent este și cât de optimist este. Niciodată nu m-am că un surdomut se poate descurca atât de bine precum el, cu toată rușinea pot spune că se descurcă în toate privințele mai bine decât mine, repet, spun asta cu toată rușinea. Niciodată nu m-am gândit cât de mult trebuie să prețuiesc darurile pe care mi le-a dat Cel de Sus, dar acest tip m-a trezit la realitate și mi-a arătat că trebuie să mulțumesc pentru fiecare lucru pe care eu îl consider nesemnificativ.

 

Și asta nu-i tot… această persoană m-a impresionat și prin cât de ordonat e. Până acum, fără să exagerez, nu am văzut nicio cameră a vreunei fete atât de ordonată, nu mai spun nimic de băieți pentru că majoritatea dintre ei sunt dezordonați, printre cei dezordonați mă număr și eu. Am lucrat cu el și m-a impresionat și ordinea pe care a lăsat-o la sfârșitul zilei, totul trebuia lăsat perfect curat, fără nicio excepție.

 

Asta-i toată povestea, încă o întâmplare, de fapt, o persoană care mă trezește la realitate, care-mi dă o lecție de viață.

Anunțuri

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s