Dezamagiri.


Din nou o dau o bara, din nou, din nou si din nou. Ma simt din nou dezamagit si simt ca nu mai pot continua. A trecut mult timp de cand o tot tin asa, tot incerc sa progresez, sa ma schimb, sa schimb unele lucruri, sa imi schimb unele obiceiuri, dar, bineinteles, cum v-ati dat seama deja, niciun semn.Ma lupt cu mine, ma lupt cu mediul si cei din jurul meu, dar nicio sansa de schimbare. Procrastinez in continuare. Poate inainte imi mai pierdeam timpul scriind pe blog, uneori ma relaxam facand asta, alteori o simteam ca pe o datorie pentru sentimentele, timpul si munca investite in acest blog, dar acum nici pe blog nu mai scriu, nici altceva nu fac. Imi dau seama ca orice secunda pierduta aiurea poate insemna un rateu imens pentru viitorul meu, dar nu imi pot iesi din rutina, in continuare pierd timpul de pomana, fara vreun scop. Din tot timpul meu cel mult un sfert se duce pe invatare, restul de 3/4 se duce pe alte lucruri. Aproximez vreo 2/4 pe stat degeaba si 1/4 stat in fata calculatorului. Si uite asa trece o zi, trec doua, trece luna, trece anul si uite asa ajung sa dau BACul si s-o dau in bara. Parca prevad ca nu voi invata nimic si ma voi panica in ultimele momente si voi incerca sa recuperez timpul pierdut, dar fara sanse. Incerc sa ma mobilizez, incerc sa fac un plan de actiune, dar ceva ma trage inapoi, dincolo de vointa mea, parca ceva doreste sa nu ma realizez, ceva vrea sa ratez orice succes, nu stiu ce e sau daca exista cu adevarat asa ceva sau e doar ceva in capul meu defect care imi da o asemenea iluzie.

Imi ramane o ultima solutie: sa-mi trec gandurile si planurile pe hartie si sa mi le afisez pe un colt al biroului si sa fie primele lucruri pe care le voi citi in fiecare dimineata, de fiecare data cand voi sta in fata calculatorului, inainte de culcare, de fiecare data cand ma trezesc si nu am somn, desi asa ceva se intampla rarerori.

Mi-e teama sa n-o dau in bara, doresc sa invat totul de odata, nu sunt multumit de cat retin in cateva ore, mai ales la literatura, unde sunt varza si nu reusesc sa retin nici 2 fraze fara sa-mi impun stilul. E o greseala pe care mi-o asum si cred ca bloggingul este cel care m-a transformat in acest sens si m-a facut sa scriu tot ce imi trece prin cap, uneri printr-un stil mult prea relaxat, prea colocvial, uneori folosind expresii la limita vulgaritatii. Exact in acest moment ma gandeam ca teama este care ma face sa stau departe de carti si caiete si sa nu invat nimic, nu stiu sa fragmentez informatiile, nu am rabdare sa stau cateva ore in fata biroului doar pentru a invata o pagina, nu pot asa ceva, vreau totul de-a gata, cat mai repede, nu am rabdare, uneori spun ca nu am timp, desi timpul meu se duce pe $$$$$, fara vreun sens. Mai nou am inceput sa imi pierd timpul pe Facebook, am ajuns tocmai ceea pentru ce milatam impotriva inainte, spuneam ca Facebookul nu e facut decat cu scopul de a-ti consuma timpul si de a le clickui reclamele. Faza cu pierdutul timpului se aplica si in cazul meu, cea cu reclamele mai putin pentru ca am o gandire formata pentru publicitate si cam stiu pe unde se ascund sau sunt inserate reclame si pe unde sunt informatii, cica, serioase, altfel spus, neplatite, in limbajul Facebook, nesponsorizate. Waterfuck? Ce-am? De ce bag atatea virgule, oare sa fie indecizia cea care ma transforma intr-un redundant virgulator al virgulelor? N-am baut nimic alcoolic, dar scriu precum un betiv. Ideile din ca atat s-au invartit incat au reusit sa ma ameteasca si sa ma faca sa imi doresc sa mai pierd cateva ore inutil, vorba aia, decat sa inveti mai bine faci orice altceva, sa nu uit, distructiv, in niciun caz constructiv, mai bine faci ceva distructiv. Am trecut 600 de cuvinte si nu am spus nimic. Am spus ceva despre nimic, am spus ceva despre dezamagire si despre durerea si lupta pe care o duc cu mine. Nu stiu incotro ma indrept, dar continuand asa voi ajunge nicaieri. Nu imi doresc asa ceva, dar gandirea mea pusa pe autopilot intr-acolo ma duce, imi place sa stau in zona mea de confort, asa cum o spun unii autori din literatura de dezvoltare personala sau cum o spune Platon in Mitul pesterii, prefer sa raman in pestera mea si inghit in continuare umbrele care-mi sunt servite de altii, uneori tocmai de partea rea din mine, sa se inteleaga ego in acest caz. 🙂 Mda, v-am ametit, stiu, de-aia sunt dezamagit. Auch, gata-i ca o dau in rime si nu-i bine.  Am uitat sa va spun ca am revenit la marea mea iubire: rapul. Dupa mai multe de un an de house si muzica electronica, am redescoperit gustul rapului. In timp ce am scris acest articol am ascultat rap, daca intereseaza pe cineva, in cel mai bun caz muzica asta ma inspira si uneori scoate din mine tot ce e mai bun, alteori scoate demonii din mine si ma transforma in capetenia incornoratilor. Exagerez, dar rapul starneste lupte serioase la nivelul credintelor si convingelor mele, dar cu putina munca ma stabilizez si imi regasesc echilibrul.

Un articol ca in vremurile de demult. Nu e o greseala, nu am scris gresit, stiu diferenta, dar pentru mine cei cativa ani in care am scris pe acest blog inseamna o vesnicie petrecuta constructiv. Incerc sa imi caut linia de plutire si sa ma apuc de invatat pentru a lua examenele cu note mari si, in fine, pentru a ma inscrie la o facultate. Mai e pana atunci, deocamdata se dau lupte serioase intre mine si demonii din mine care ma indeamna spre procrastinare si ma tin in loc, momentan sunt victima lor. Clar e ca nu mai pot continua asa. Stiu ca am mai spus-o de atatea ori, dar de data asta am depasit orice limita, orice putea fi incalcat. Mai departe de aici am de ales intre o viata serioasa si una aproape de deloc.  Asta-i tot, scuze, daca te-am facut sa iti pierzi timpul citindu-ma, dar anunta-ma printr-un comentariu daca am reusti sa te fac sa te gandesti la ceva. Astept un comentariu, doua, cat mai multe, dar cred ca imi voi gasi un plus pentru marea mea dezamagire in asta. 😀 Vedem.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Dezamagiri.&8221;

      • Nu prea cred…sunt destui bloggeri. Defapt cam toti is open minded si sunt obiectivi cu ei insisi. Nu e dificil sa recunosti asta. Dar e ironic . Faptul ca am dat de postul tau, la momentul cand faceam acelasi lucru ! 😀

        Apreciază

        • Crede-ma, Andra, stiu ce vorbesc. Am intalnit atatea persoane care-n lumea virtuala se dadeau extrem de harnice si ocupate, dar cand le-am cunoscut in lumea reala mi-am dat seama ca pe net lasau sa se vada doar ceea ce doreau ei.

          Apreciază

          • Trebuie sa le acorzi putin credit, multi nici sa se dea inteligenti nu pot. Is prea tansparenti, in faptul ca se prefac. Pentru mine cei ce stiu, totusi sa se prefaca au un plus, dar un minus mai mare, pentru ca le lipseste integritatea.
            Si nu stiu la ce te referi cu „harnice si ocupate ” Harnice in ce?

            Apreciază

          • Ma refer la productivitatea de care se mandresc si de timpul liber de care duc lipsa, dar, de fapt, pierd timpul inutil si nu o recunosc. Cam asta e. 🙂
            Am inceput sa ma pun pe picioare si sa ma apuc de invatat, am ars-o destul degeaba, e timpul. :))

            Apreciază

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s