Concediază-ţi instalatorul!


Anul ăsta am făcut o mulţime de lucruri prin casă. Mă refer la tot felul de modernizări şi reparaţii pe care le-am considerat de o dificultate redusă şi am spus că nu trebuie ajutor specializat pentru instalarea mobilei sau pentru asamblarea unei mese.Ce-o fi, o fi, risc şi văd ce iese!, mi-am zis. Din fericire, având sculele potrivite întotdeauna, totul a mers ca pe roate şi s-a sfârşit cu bine mereu. De-a lungul timpului am reuşit să adun o mulţime de scule, atâtea încât nici nu ştiu câte sunt şi nici pe unde sunt. Bormaşini, şurubelniţe de toate felurile, un rotopercutor, autofiletantă flex, aparat de sudură şi multe altele. Nu sunt „meşter” de profesie, adică nu câştig bani din asta, le-am luat doar pentru a avea ce folosi pe lângă casă. Unii îmi spun că am transformat asta într-o pasiune, dar din punctul meu de vedere nu e aşa. Aşa am fost crescut şi învăţat, e mai bine să te descurci singur şi cu ce ai, să nu trebuiască să te duci pe la vecini pentru nu ştiu ce sculă sau maşină de găurit. Astfel, am reuşit să adun de-a lungul timpului atâtea aparate, scule şi „chestii interesante” pe care le mai folosesc din când în când şi de care nu se ştie când am nevoie, ăsta-i unul dintre principiile care a contribuit la formarea a ceea ce unii numesc „colecţie de scule”, dar despre care spun eu că e bine să ai pe lângă casă şi să îţi folosească la momentul potrivit.

În general cumpăr produse ale unor firme cu o oarecare reputaţie şi un anumit renume în domeniu, încerc să mă feresc de produsele contrafăcute şi încerc să vânez magazinele cu preţurile cele mai mici. Îmi ia mult să mă decid datorită faptului că studiez o perioadă destul de lungă magazinele până când iau o decizie şi chiar cumpăr scula respectivă. De acum am ajuns să cunosc magazinele destul de bine şi să ştiu cam pe unde sunt produsele cele mai bune la preţurile cele mai mici. Cam asta-i povestea mea şi drumul pe care l-am parcurs până la colecţionarea atâtor scule electrice. De curiozitate, cât de curând, când voi avea  destul timp, mă voi apuca să fac un scurt inventar al tuturor lucrurilor, sculelor şi chestiilor pe care le deţin. Am eu o idee, dar cam vagă, e drept, mă pot pronunţa cu exactitate doar după ce fac o listă şi număr toate chestiile pe care le deţin.

Poate unora vi se pare ciudat, dar prefer să ştiu că lucrurile de pe lângă casă sunt făcute de mine, în măsura în care e posibil. Am câteva principii pe care nu le încalc niciodată. De exemplu, nu mă bag în remedierea problemelor importante care pot aduce pierderi mari, atunci chem specialişti care să-mi garanteze reparaţia. Un alt principiu este că nu mă ating de instalaţiile electrice, e prea periculos şi o mică greşeală se poate transforma în… ceva groaznic. Am avut câteva încercări, dar m-am calmat repede.

 

Îţi place să repari diverse lucruri pe acasă? 🙂

Anunțuri

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s