Impresii simulare BAC 2014


A trecut aproape o săptămână de când s-au dat simulările de Bacalaureat 2014 și, în sfârșit, am aflat rezultatele astăzi. Notele mele nu sunt cele mai bune, am și un motiv destul de întemeiat pentru care nu am obținut note foarte bune, nu e o scuză idioată, ci e destul de bine întemeiată, dar prefer să nu o prezint aici pentru că ar putea fi interpretată în diferite feluri de unii și s-ar putea ca vina să cadă pe o anumită profesoară.Revenind, simularea asta a-nsemnat pentru mine un dezinteres total. De ce? Sunt un elev cu note bune, care a învățat până acum, dar toți se miră cum de la 2/3 materii am luat note sub 7, iar la a 3a am luat 9,5. Ei bine, am învățat doar la cea de-a treia materie și mi-am băgat piciorul în celelalte două. O decizie nu foarte înțeleaptă știu, dar am preferat să risc și, astfel, nu am deschis nimic de Română și Istorie decât cu o seară înainte de simulare și am citit toată materia, cap-coadă, o singură dată. Da, știu, sunt un inconștient și dacă voi face asta și la BAC o voi încurca rău de tot, iar locul la fără taxă la facultate la care visez de atât timp nu îl voi putea avea niciodată.

Mi se pare interesant că nu am fost singurul dezinteresat de această simulare, 90% din clasă nu a învățat aproape deloc pentru simualarea de BAC. De ce o clasă de elevi inteligenți, din punctul meu de vedere, alege să se prezinte nepregătită la cele 3 probe ale simulării de BAC, deși în rest învață la toate materiile și nu există nicio medie în clasă sub 8,50, în condițiile în care, garantez eu, se învață în acel liceu și profesorii sunt foarte serioși? Nu știu, încă sunt în căutarea unei explicații și eu. Am lipsit cu o săptămână înainte de simularea de BAC 2014 și nu am discutat cu niciun coleg în acel timp, m-am așteptat ca toți să fi învățat, numai eu să mă prezint acolo precum un dobitoc, nepregătit și părând cel mai prost din curtea școlii. Nu a fost așa. Am rămas uimit să îi văd pe cei mai buni nepregătiți și să aflu că nu le pasă de aceste simulări. Singura explicație plauzibilă pe care am găsit-o după vreo câteva zile în care mi-am stors creierii în căutarea unei explicații este faptul că s-a insistat prea mult pe ideea că notele nu sunt trecute în cataloage, ci doar vor fi discuate împreună cu elevii, ceilalți profesori și părinții, având doar scopul de a lua pulsul învățământului românesc la câteva luni înainte de BAC.

 

Recunosc, am probleme mari la Românnă și Istorie. La Română nu am învățat nimic în 4 ani din orgoliu, iar profesorul mă presează pentru că știe că pot învăța, dar nu-mi place să reproduc mecanic niște idioțenii de comentarii pe care nu le-aș putea formula cu exprimarea mea nici în alte 10 vieți. Îmi bag piciorul în el BAC, e evaluarea bulangiilor și tocilarilor și vă spun că sunt un elev bun, care a învățat de-a lungul timpului și a fost mereu în top 5/clasă, printre primii din liceu sau școală, în prezent, cel mai bun din clasă, dacă interesează pe cineva. Pur și simplu, consider Bacalaureatul o evaluare prost gândită și nu cred că pot învăța mecanic, așa cum mi se cere pentru a promova acest examen. În ceea ce privește Istoria, deja s-au predat 6 capitole, dintre care nu am învățat niciunul pentru că sunt puse într-o ordine de-a dreptul idioată, iar informațiile pe care trebuie să le învăț nu au niciun fel de relevanță și mă încăpățânez și nu învăț nici la Istorie. Încă încerc să îmi schimb aceste convingeri, dar nu prea reușesc, mi le-am format de mai mult timp și văd că orice argument mi-aș prezenta, îmi găsesc unul pe măsură să mă contrazic, poate-s eu inconștient și capu-meu-i defect, dar asta e. Voi f%%e BACul, îl voi… Dacă nu, îl voi promova cu o notă apropiată de limită sau una aproape maximă, încă nu m-am hotărât ce să aleg, dar dacă mă mai gândesc mult s-ar putea să-l dau naibii de tot, deși voi vrea să învăț.

 

Ce părere aveți de această simulare de Bacalaureat 2014? Ce note ați luat?

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Impresii simulare BAC 2014&8221;

  1. Bravo, tată; macar voi stiti ce vreti: raspundeti cu aceeasi moneda la obtuzitatea sistemului. Marea problema a acestor simulari e ca nu se obtin rezultate care sa faca diferenta intre cei care gandesc ca tine (dar se mobilizeaza la examenele reale), si cei care care-s ‘tabula rasa’ pe toată linia.
    In orice domeniu, orice sistem care se vrea eficient, isi moduleaza cerintele dupa feed-back-ul dat de rezultate; iar raspunsul celor ca tine este o forma de protest fata de cei care au frâiele în mână, dar nu stiu ce sa faca cu ele…sau nu vor, căci, în fapt, urmaresc altceva.
    Baftă pe mai departe, în viata…reală!

    Apreciază

    • Mulțumesc, Eugen!

      Am uitat să spun în articol, dar simulările nu au fost corectate de către 2 profesori, ci doar de unul, iar al doilea doar s-a luat după nota primului corector și a semnat. 🙂

      Apreciază

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s