Rusia ne demonstrează din nou că face ce vrea


Situația din Ucraina e din ce în ce mari rea. Ucraina nu cedează, ceea ce mi se pare normal, iar separaștii par din ce în ce mai înarmați, mai violenți și mai periculoși. Oricât ar încerca ucrainenii să scape de ei, tot nu pleacă, chiar par în stare de orice.În spatele separtiștilor este Rusia, care ne dă din nou o lecțtie, ne arată că ea face ce vrea, fără ca cineva să aibă curajul să i se opună. Așteptam niște reacții din partea Statelor Unite ale Americii sau din partea NATO, de fapt, reacții au existat, dar niciun ajutor concret dat Ucrainei, ceea ce ne arată că nici aceste mari state sau alianțe nu îs atât de mari apărătoare ale păcii pe cât se dau ori le este frică să se opună intențiilor Rusiei.

 

Rușii au fost dintotdeauna belicoși și răzbunători, iar trecerea timpului nu a remediat nimic, nu a schimbat nimic, poate chiar a agravat multe lucruri. Nu oricine își permite să susțină o grupare teroristă care ocupă ilegitim un teritoriu al unui stat, doboară un avion, face tot ce vrea pe acolo. Eh, se pare că Rusia ne arată din nou că ea poate face ce vrea.

 

De ce nu se opune nimeni? De ce avem parte doar de declarații din partea statelor și a uniunilor militare? De ce nimeni nu oferă ajutor militar Ucrainei? Ce se așteaptă pentru a se recurge la o intervenție militară în zonă?

Să fie Rusia atâ de puternică și de periculoasă, încât nimeni nu are puterea și curajul de a i se opune? Până la proba contrarie, da, așa este.

Atitudinea și comportamentul Rusiei nu mi se par ciudate și nu mă miră deloc, o privire în istorie ne-ar lămuri foarte repede. Pe lângă istoria învățată în școală se adaugă și poveștile bunicilor și străbunicilor, ei îmi povesteau cu tristețe cât de cruzi erau rușii și de ce erau în stare. Acesta nu este decât un alt episod din același serial, s-au schimbat puțin personajele, dar povestea și acțiunea sunt cam aceleași.

 

Este important să știți că în momentul în care scriu acest articol, în Lugansk se dau luppte grele între trupele ucrainene și separatiștii pro-ruși. Numărul decedaților crește de la oră la oră, iar ce e mai trist este că majoritatea sunt civili, oameni nevinovați care mor din cauza unor imbecili.

Anunțuri

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s