Extremiștii au luat-o razna


Situația din Irak nu este nouă, cu toții știm că extremiștii de acolo sunt în stare de orice. În numele religiei lor omoară zeci de oameni, pentru ei asta înseamnă un semn apreciat de către entitatea supranaturală pe care o venerează.Prostia cea mai mare este că nu se omoară între ei, ci, în general, ținte și victime sunt oamenii nevinovați, care nu au nicio legătură cu nebuniile lor, numite nu știu cum… islam, poate religie, poate jihad, am zis, nu știu.

 

E oribil. Să apelezi la așa ceva? Cu ce scop? Cine te îndreptăștețe? Cât de rupt de realitate să fii, încât să crezi că dumnezeul tău se bucură că îți omori semenii.

 

Scriu acest articol după ce am aflat de moartea freelancerului James Foley, decapitat de către membrii grupării Statul Islamic, ca răzbunare pentru acțiunile întreprinse de Statele Unite în Orientul Mijlociu.

 

Statul Islamic amenință că acest jurnalist nu este singura victimă pe care o vor face dacă acțiunile violente ale USA în Irak nu se vor opri. Ar trebui luați în seamă, dar nici nu pot fi opriți. Au arme, au bani, au oameni inteligenți angajați, au filiale teroriste mai peste tot, știu cum să scape.

 

La început s-a vehiculat pe Internet ipoteza că clipul ar fi fake, dar imaginile au fost autenticate de către FBI.

 

Încerc să îmi imaginez ce gândire înapoiată și neanderthaliană trebuie să ai pentru a recurge la asemenea gesturi, tind să cred că noua tabula rasa e jucărie pe lângă islamiști. Cruzimea lor nu poate fi justificată, nici măcar instinctualitatea animalică nu justifică așa ceva.

 

Nu știu de ce, dar am vaga impresie că cineva e interesat să ne distragă atenția de la ceea ce întâmplă în Irak și de ceea ce face Statul Islamic pe acolo. Cum? Se creează o criză în Ucraina și se suține o altă grupare teroristă, iar toată lumea își îndreaptă atenția către Europa, efectiv uită de alte subiecte.  Nu pot spune cine, în interesul cui, dar, așa cum am zis, doar bănuiesc.

Anunțuri

Dreptul tău la replică. Liber și garantat. Mă poți contrazice, îmi place să mi se demonstreze că greșesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s