Retrospectivă

Ne aflăm la finalul anului 2015, mai sunt doar câteva ore din acest an.

Poate e timpul unei retrospective, dar nu știu dacă e rost să discut despre blog, nu a fost un an prolific pentru blogul Mein Mindz, dar mă pot lăuda cu succese în alte planuri. Chiar dacă începutul anului pe blog a fost cam trist, iar în continuare activitatea pe blog a fost redusă.

În schimb, pe celelalte planuri cred că am evoluat, nu foarte mult, dar o schimbare tot se vede, iar schimbarea este una reală, nu una de dragul unei retrospective forțate de la final de an.

 

Aștept anul 2016 și îmi surâde tot mai mult ideea creării unui business, mic și neinspirat (cel mai posibil, da, am rămas pesimist în 2015), dar sper să funcționeze și în timp să scot primii bani din el. Dacă mă întrebi ce voi face, îți voi răspunde sincer că nu am nici cea mai vagă idee, nu știu. Mă bazez pe neprevăzut și pe inspirație, am niște idei vagi, dar după gândiri și răzgândiri niciuna dintre aceste idei nu pare fezabilă.

În plus, vreau ca în 2016 să progresez și în plan profesional, Mein Mindz se menține doar sub forma unui alter ego, dar între timp, de când există Mein Mindz online, m-am specializat, mi-am găsit o nișă la care nici nu am visat vreodată, de aceea sper ca și 2016 să fie un bun însoțitor pe acest traseu și să îmi continui parcursul.

 

Schimbările au survenit și în alte planuri, chiar multe, nu visam să mă apuc de sport și să îl abandonez între timp și multe altele…

 

Dacă ar fi să îmi propun ceva pentru 2016, atunci aș rezuma totul în progres și evoluție. Cam atât îmi doresc. Cât mai mult.

 

An nou cu bine,

Mein Mindz