O pauză de-un veac.

Am început acest cu promisiuni că voi redeveni consecvent și mă voi apuca din nou de scris de blog, iar în acest fel îl voi aduce la viață din nou pe Mein Mindz.

Circumstanțele m-au pus într-o situația foarte incomodă și m-au făcut să încep anul cu două luni de coșmar, cu frământări interioare și cu gânduri nu tocmai de cea mai bună calitate, să zic. Nu sunt superstițios, dar nici următoarele luni nu au fost tocmai ca în paradis, dar nici rele nu au fost, dar nu am mai avut timp deloc să scriu.

M-am apucat de altele și mai-mai că era să uit de aniversarea blogului, care altădată aș fi zis că e o parte din mine, un element prin care mă prezentam și prin care mă defineam. Nu știu dacă m-am pierdut eu sau doar dacă blogul a căzut fără vreo legătură traiectoria evoluției mele.

Deși a trecut jumătate de an, încă sper să vină acel moment în care să mă regăsesc și să pot scrie din nou pe blog.

Nu știu când va fi sau dacă va fi vreodată.

Să ne citim cu bine!

Cu drag,

Mein Mindz

Aniversare

În urmă cu vreo 4 ani postam primul articol pe acest blog. Nu era prima interacțiune cu onlineul, mai scrisesem pe bloguri, mai cochetasem cu crearea și modificarea de siteuri, dar se anunța o nouă experiență interesantă, aveam să scriu multe articole despre mine și despre persoane sau întâmplări din jurul meu, dar de această dată fără a mă semna cu numele real, ci cu un pseudonim, așa a luat naștere Mein Mindz.

De atunci au trecut fix 4 ani. Perioadă cu suișuri și coborâșuri, momente în care am scris mult, momente în care nu mai puteam scrie.

Am adunat momente, amintiri, oameni, locuri, am împărtășit informații, am trăit prin intermediul acestui blog.

La mulți ani, Mein Mindz!

Long life!

Pasiunea moare.

Orice este natural este menținut de pasiune, atunci când pasiunea moare se instalează rutina și nu în mult timp urmează să apară problemele. Încep să apară tot felul de artificialități și apar primele rateuri.

Faci ceva doar pentru bani, fără să investești nici cea mai mică fărâmă de pasiune? Îți pierzi timpul. Nici bani nu vei scoate și nici bine nu te vei simți.

E greu să vezi pasiunea murind și să privești în urmă și să vezi cât ai investit, de ce ai fost în stare. Ai făcut alegeri de care nu te-ai fi crezut în stare niciodată, „din pasiune”, ziceai.

Acum vezi totul apunând și vezi cum disoluția-i în floare și tu ești inert. Parcă ai vrea să intervii, dar nu te regăsești în ceea ce înainte numeai „pasiune”.

Ajunsesei să te identifici și să te definești prin acea pasiune, iar acum spui că nici o privire nu merită, nici vorbă de atenție sau, Doamne ferește, vreun fel de sacrificiu.

Pasivitatea și cinismul sunt la ele acas’. Ți se pare de bun simț să te întrebi cum ai putu pierde atâția ani și ce a întreținut acea pasiune atât de puternic. Un răspuns e aproape imposibil, cert e că timpul a fugit și te uiți cu dispreț la tot ceea ce ai făcut în toată acea perioadă. Ți-e aproape imposibil să nu te-ntrebi ce ai fi fost azi dacă ai fi făcut altceva în acel timp. Ai fi fost undeva mai sus sau…? Cine știe…

E o mare provocare…

Gagici, mai uitați-vă și la muritori

Am ajuns într-o perioadă în care membrii societății sunt conduși de instincte. Nu mai există nici cea mai mică urmă de raționalitate, chiar dacă vorbim de alegerea ciocolatei preferate sau a partenerului de viață.

Dacă până acum au mai existat și femei care își căutau partenerii în funcție de anumite standarde, nu neapărat fizice sau financiare, acum s-a ajuns ca acestea două, deja numite, să ghideze în totalitate alegerea viitorului partener.

În natură se știe bine, cel mai puternic, cel mai fertil mascul are cele mai multe partenere. Dacă stăm și ne uităm în jur, nu suntem deloc departe de așa ceva.

Ilar este că această pervertire de care vorbim are și efecte „adverse”, să nu ne mirăm de ce vedem tot mai multe divorțuri, tot mai multe cazuri de femei abuzate, maltrate sau de crime și suiciduri. Toate vin la pachet, bunăstarea „dobândită”, arivismul bine mascat costă.

Gagici, mai uitați-vă și la muritori, nu aspirați doar la zei care vă pot oferi cadouri scumpe și vă pot plimba pân’ unde vreț’ voi cu Bemveurile lor tunate. Mai târziu să nu vă plângeți că destinul v-a jucat feste și că v-ați f***t viața, a fost doar alegerea voastră, nu v-a obligat nimeni.

Aaa, v-a plăcut când vă drăgălășea și vă promitea că vă va ridica la rang de zeiță dacă-i veți oferi tot ce dorește și veți face tot ce vrea el.

Mno, asta e, s-a plictisit de voi și v-a degradat, urmează ca altcineva să-i cadă-n plasă nemuritorului, în timp ce voi rămâneți de proaste.

Asta e, gagici, mai uitați-vă și la muritori.

O pauză

Am luat o pauză.

O pauză de foarte lungă durată, de abia azi mi-am mai găsit ceva timp să scriu aici, dar nu mai am nicio idee, m-am dezobișinuit, parcă nu mai pot scrie, înainte eram în stare să povestesc orice, puteam transforma aproape orice într-un articol pe care să îl pun pe blog.

Acum s-au cam schimbat lucrurile, nu mai pot scrie cu atât de multă rapiditate, oricât aș încerca, să nu mai zic de subiectele pe care nu le pot găsi oricât m-aș chinui.

Am luat o pauză care pare să fie un final, dar sper să reușesc să îmi reintru în ritm, să reușesc să îl readuc la viață pe Mein Mindz, pierdut undeva pe drum, nu știu pe unde.

Povestea nouă începută s-a sfârșit.

Dacă mă gândesc bine… pot spune că poveste nouă nici nu a început, a fost doar în capul meu, interesant este că a durat mai mult ca niciodată, chiar am crezut de această dată că va fi un nou început și va fi ceva durabil.

Durabilitatea s-a dus naibii din prima clipă, începutul a întârziat să apară, s-a cam sfârșit, săracul.

Durere, amărăciune, supărare, oboseală, insomnii, alcool, tutun, lacrimi, am trecut prin toate și nu a fost ușor, nu am vrut să accept sfârșitul, mi-a fost greu să cred că nici nu începuse bine și s-a rupt totul. Din senin. Atunci când totul părea mai bine, fix atunci s-a dus totul pe copcă.

E interesant să vezi cum construiești totul, investești o parte din tine, te oferi, ești în stare să te pierzi pe tine, iar în fine să vezi totutl năruit și să ți se spună în față că de fapt nu a fost nimic niciodată, doar că ți s-a părut ție, că nu înțelege cum s-a ajuns aici, că nu ai fi avut niciun motiv pentru care să construiești ceva.

Da, ai construit din greu, dar ai construit un castel de nisip, dar ai pierdut o bună parte din tine construind acest castel. A venit fluxul și a distrus totul, inclusiv pe tine.

În suflet rămâne un abis, am ținut la Ea, dar am primit o lovitură grea când am aflat că totul a fost în van. Cred de mult timp în karma, dar aceasta este prima lovitură grea care mă face să cred și mai mult în ea, am mai avut lovituri, dar acest atașament îmi demonstrează clar că karma nu este un concept abstract, chiar există și funcționează.

 

Sfârșit de an, o poveste nouă e pe cale să-nceapă

2014.

Un an plin. Cu bune, rele, evenimente plăcute, evenimente neplăcute, toate au făcute parte din peisajul a ceea ce pot numi… anul care a trecut. E ultima zi a lui 2014 și mă văd din nou scriind pe blogul meu drag, neglijat în ultimul timp. Am mai spus-o, nu mai pot scrie din cauze personale, nu mă simt în stare, aș transforma blogul într-un mic spațiu nietzscheian, un fel de insulă de nihilism, nu îmi doresc așa ceva, am investit multă pasiune în el pentru a îl distruge într-un moment de rătăcire.

Nu știu exact pentru ce mă aflu aici. Poate unii preferă să facă retrospective, să contorizeze bune și rele, să tragă linie și să adune. Nu fac asta. Consider retrospectivele momente acromate, momente în care oricât aș pune în balanță binele și răul, tot răul va prima, chiar dacă a fost doar 5% sau 10% din an, așa sunt eu, prefer să evit momente în care să îmi fac rău, am alte prilejur destul de dese în care să fac asta.

A fost un an frumos, un an care mi-a adus multe câștiguri, dar și multe pierderi, un an în care am câștigat oameni la care nu m-aș fi așteptat niciodată și am pierdut prieteni foarte buni. Au fost momente în care am fost rațional, lucid, dar și momente în care am acționat în virtutea afectivității, a momentului, a emoțiilor, nu regret. Am ajuns în locuri în care nu m-aș fi așteptat, am trăit momente de neuitat, am făcut lucruri frumoase, sub egida raționalității nu aș fi putut face aceasta. Am cunoscut-o pe Ea, m-am îndrăgostit de Ea, sentimentul nu a fost reciproc, iar reacția ei la auzul veștii a fost unul cam acid. Am trecut peste, sentimentul rămâne, Ea rămâne într-un loc special, înc-o iubesc, dar știu bine că nu îi pot oferi ceea ce caută Ea și chiar de ar simți ceva față de mine nu ar da curs sentimentelor, își dorește altceva, așteaptă ceva anume de la Făt-Frumos. Îmi pare rău, mă simt dezamăgit, dar totul face parte din evoluția mea, poate anul următor va fi mai bun și ne va aduce cadou o relație, ea va înțelege ceea ce simt pentru ea și va împărți același sentiment cu mine. Răbdarea-mi e de fier, simt ceea ce nu am simțit până acum, ei părându-i o banalitate, eu fiind un alt fraier, ca mulți alții care s-au ținut după ea, cred eu, doar din interes. Ceea ce simt pentru ea nu ține de uman, nu ține de carnalitate, ține de o altă instanță, e ceva sublim, ceva ce nu pot descrie, ceva ce nu pot verbaliza sau explica.

Acest an mi-a adus multe realizări, mult mai multe decât mi-aș fi imaginat. M-a adus într-o postură la care nici nu mi-am permis să mă gândesc vreodată și m-a urcat pe un podium alături de oameni frumoși, dar și foarte deștepți. Cu mândrie, nespecific mie, o spun că am avut onoarea de a fi unul dintre ei, nu am decis eu, am fost ales de alții și am acceptat cu plăcere să le confirm judecata.

În plus, vreau să vă mărturisesc că m-am mai îndrăgostit de ceva, nu doar de Ea. M-am îndrăgostit de hazard. A început să îmi placă imprevizibilul. Dacă acum scrie, a trecut o oră după miezul nopții, peste 2 minute poate mă vezi în stradă plimbându-mă relaxat, dacă asta simt că trebuie să fac asta fac. Mâine dimineață mă poți găsi pe drumuri la 15 minute după ce m-am trezit, fără niciun fel de planificare. Mă vei suna și s-ar putea să fiu la câteva sute de kilometri față de locul în care m-am trezit. Acesta e hazardul, acesta e imprevizibilul, de asta m-am îndrăgostit și îmi place la nebunie. Sunt dependent de adrenalină și a început să îmi placă nonconformismul, am ales și aleg în continuare să fiu eu, fără constrângeri interioare și fără constrângeri din partea celor din jur.

A fost un an foarte bun, mă risc în a spune că a fost cel mai bun de până acum. Sper să urmeze unii mulți mai buni, Doamne ajută!

2015.

Un an care se anunță de pe acum interesant, se anunță deja rele, se anuță multe bune, E ultima zi a lui 2014, dar nu am un plan pentru 2015, m-aș risca să las hazardul să dicteze totul și să nu mă implic deloc, să văd ce va ieși. În mare cred că voi încerca să schițez o listă cu maximum 10 obiective pe care le voi îndeplini în anul următor.

E un an important, la fel ca toți cei de până acum, sper ca evoluția mea să continue și să merg în același ritm ca și până acum. Sper să cunosc oameni frumoși și să nu îi dezamăgesc pe cei din jurul meu, să reușesc să le ofer experiențe, cunoștințe, tot ceea ce e mai bun din mine să dau mai departe.

Sper să îmi dezvolt optimismul și să reușesc să pun binele înaintea răului, fac multe eforturi în această privință.

2015, te aștept cu drag, oferă-mi tot ce ai mai bun și vino-mi în ajutor. Mulțumesc anticipat! Sunt gata ca o nouă poveste să înceapă și mă simt gata să scriu noi pagini din ceea ce pare a fi cartea vieții mele. De abia aștept să văd ce îmi rezervă hazardul, să văd ce îmi este servit, de abia aștept. Voi accepta orice cu plăcere, consider că orice experiență îmi poate oferi informații din care pot învăța ceva.

NB: Deși am zis că retrospectivele mi se pare momente plictisitoare, acromate, am făcut o mică retrospectivă a anului trecut în acest articol, am scăpat câteva detalii importante din frumosul an de acum aproape trecut. Le păstrez aici pentru a le avea pentru totdeauna, le voi reciti cu plăcere și le voi compara cu evoluția-mi.

Hopaa! Primele dezamăgiri.

E ilar, știu. Ultimul meu articol era despre depolitizare, aproape că imploram lumea să se oprească, să revină în rimtul normal și să se mai depolitizeze.Acum am ajuns să scriu eu despre politică din nou, poate mica pauză pe care am luat-o mi-a fost de folos și a stârnit din nou criticismul în mine.

De la început vă precizez că niciodată nu mi-a plăcut să critic oamenii doar de dragul de a-i critica, întotdeauna în spatele criticilor mele există o faptă, există o decizie bine fundamentată care a fost luată greșit, din punctul meu de vedere. Ori omul a călcat strâmb ori nu reacționează cum trebuie la anumiți stimuli ori… ori….

Încep să văd în ultimul timp o nouă categorie de români în formare, cei nemulțumiți de actualul președinte, până acum fani înfocați ai lui. Oameni ăștia au observat că lucrul bine făcut, mult promis în întreaga campanie nu e chiar atât de bine făcut pe cât se dădeau cei din ACL că îl vor face… și cam întârzie să apară.

Nu suport PSD-ul și șleahta lor de corupți, dar nici pe Iohannis și acoliții nu prea îi am la suflet. 🙂 Îi prefer pe cei din urmă, dar nu îi divinizez, precum au făcut-o alții. Prefer să rămân distant și să nu mă lansez în a face afirmații înainte de a face o observație sistematică și de lungă durată.

Ceea ce pot spune acum este că așteptările oamenilor au fost mult prea mari, au asociat din prima un președinte stărin, aparținând unei națiuni reputate cu o schimbare bruscă a țării, cu transformarea României într-un paradis. E clar că timpul a fost prea scurt, dar nici pe termen lung nu ar trebui să fim foarte optimiști, recomand să fim realiști, schimbările nu apar peste noapte, e nevoie de o perioadă de peste 15-20 de ani pentru ca schimbările să se facă resimțite în societatea românească. Iar pentru asta e nevoie de consecvență. Asta ne lipsește, niciodată nimeni nu e de acord cu ceea ce au făcut antecesorii săi. Asta e România, aceasta este una dintre cauzele pentru ca ne aflăm într-o continuă tranziție de peste 20 de ani, de aia progresul întârzie să apară de atât timp. Sau apare, dar este recunoscut de către fiecare în felul său.