Despre mirajul banilor făcuți de acasă

Se tot vorbește de când Internetul s-a răspândit și a început să ne domine viețile despre bani făcuți acasă pe net. Toți se laudă că muncesc de acasă și sunt freelanceri, se întrețin și duc o viață foarte bună din asta. Din păcate, nimeni nu îndrăznește să pună problema și altfel, care sunt minusurile, neajunsurile muncii de acasă.

Toți o laudă, toți aspiră la ea, dar nimeni nu vorbește de dezavantajele acesteia, ori e imposibil ca acestea să nu existe. Nu sunt ipocrit, am scris și eu despre cum se fac bani din blogging sau despre cum să faci din Internet, dar niciodată nu am problematizat mai mult pe aceste teme, am prezentat totul dintr-un unghi mult prea frumos, din care totul pare numai lapte și miere. Vă garantez că nu există așa ceva.

 

Principalul și  cel mai mare dezavantaj al muncii de acasaă e productivitatea. Aceasta variază în funcție de buna ta dispoziție și adeseori poți întâmpina momente în care găsești lucruri mult mai interesante de făcut prin casă decât activitatea care îți aduce ție bani.

Ai un task de realizat. Chef nu prea ai. Îți faci o cafea, mai mănânci ceva. Mai stai și te uiți puțin la știri, dar parcă după ai mai asculta și niște muzică ca să intri în stare, dar tot nu prea ai chef de nimic. Câteva ore deja au trecut. După aceea, te simți iluminat și iți dai seama că de fapt soluția era să îți chemi un prieten la un pahar de bere sau o cafea, să petreceți o jumătate ore povesting, apoi să te apuci serios de treabă. Prietenul întârzie, discuția după ce acest ajunge la tine se prelungește la 3 ore și îți dai seama că în curând e aproape seară. Poate încă o masă, poate puțin somn, dar cam târziu îți dai seama că ziua a trecut, iar tu, ca propriul tău șef, nu ai făcut nimic de fapt.

Aici este și problema, că se tot discută despre independență și despre cum să fii propriul tău șef. Lipsa termenelor și constrângerilor ridică mari probleme în productivitatea, lipsa acelui șef ciufut care să urle la tine toată ziua și care să îți zică că ai rămas în urmă cu munca și că trebuie să te grăbești. În plus, lucrul într-un mediu familiar e și el un factor important în toată această schemă. Adunând toate acestea s-ar putea ca munca de acasă să fie un real minus în unele situații dacă nu ești destul de bun în a îți face un program și în a îți împărți timpul bine.

Percepția publicului e foarte îndepărtată de realitatea în ceea ce privește munca de acasă, dar probabil cu timpul se va mai schimba, după ce tot mai multe persoane vor începe să lucreze de acasă și vor prezenta și celor din jurul dezanantajele muncii de acasă.

5 ani de bolboroseală

Revin nostalgic pe blog când am timp și mai citesc articolele vechi, chiar uneori sunt o sursă bună de înveselire, râd de cât de naiv eram, de exprimările pe care le foloseam și de subiectele pe care îmi plăcea să le abordez, să le despic și să le dezbat, de multe ori de unul singur și urlând cu mâna pe piept, ca un vajnic activist care în beția lui de curaj credea că poate schimba lumea după bunul său plac.

Astăzi am revenit pe blog, cu același scop, de a mă mai delecta cu propriile-mi bolboroseli și mi-am dat seama că astăzi se împlinesc exact 5 ani de când există Mein Mindz, 5 ani în care nu am făcut multe, dar am adunat unele dintre cele făcute pe acest blog.

Am adunat unele amintiri aici, le-am ambalat frumos și le-am zis Mein Mindz. Un nume nu mult prea inspirat, dat de un puști care nu înțelegea prea multe la vârsta lui, dar care era în căutarea succesului și care credea că scriind poate deveni cineva, va deveni peste noapte o vedetă și va fi citit de o țară întreagă, va fi aclamat și urcat pe o scenă, doar ca să le spună câteva cuvinte fanilor săi.

Nu a fost deloc așa, din fericire. Mi-am menținut echilibrul și mi-am continuat traiectul complicat, zbaterea continuă și va continua.

Aniversare frumoasă, Mein Mindz! În letargie, în moartea clinică în care te afli, încă existe speranțe ca într-o zi să îți revii și să reînvii, să devii la fel de vital cum erai odată, să scrii zi de zi și să povestești și să dezbați toate banalitățile, așa cum mult îți place.

La cât mai mulți ani! Și un 1 mai fericit, cum ar zice maestrul! Mici, berică și grătare, Mein Mindz se va face mare!

Aberant, aberații…

Astăzi mi-am adus aminte de Mein Mindz și am recitit de câteva ori articolul „Retrospectivă” pe care l-am scris la finalul anului trecut.

Mă văd la mai mult de 4 luni distanță de atunci și-mi dau seama că nu mă aflu departe din acel loc. Am avut așteptări, am vorbit de dezamăgiri și mi-am promis că o voi lua din loc și voi evolua.

M-am crezut pe moment, dar avântul mi s-a dus după vreo câteva săptămâni când m-am plictisit și am abandonat planurile pe care mi le făcusem.

Am încercat câteva lucruri noi, în speranța că îmi voi găsi vreo nouă pasiune sau abilitate, dar nici asta n-a funcționat, au fost doar niște flashuri de moment, niște boom-uri care au dispărut la fel de repede precum au apărut.

Mă uit pe blog din când în când și încerc să îmi proiectez în minte și să îl văd pe acel Mein Mindz de altădată, pe acela care se alimenta doar cu aberații, se lansa în discursuri motivaționale și abunda de planuri de dezvoltare și evoluție. Îmi vine să râd când citesc poveștile pe care le scriam acum câțiva ani și îmi amintesc de persoane și locuri pe care le-am evocat în aceste postări. Încerc să conștientizez schimbarea, dar încerc și să evaluez planurile pe care mi le făceam. Adun, trag linie și văd rezultatul. Nu coincide deloc cu ce-mi propusesem și îmi dau seama că aberam și încă aberez.

Nu știu dacă Mein Mindz a ajuns ceea ce și-a dorit, încerc să îmi dau seama dacă el mai există sau, mai trist, dac-a existat vreodată. A fost doar o proiecție nereușită a unui obosit care încerca să evadeze din real și să trăiască în propria-și lume. Pare că lumea pe care și-a creat-o nu e deloc cea pe care și-a dorit-o, dar nici nu a încercat în vreun fel să modifice sau să schimbe ceva. Au fost doar acele boom-uri, care n-au fost altceva decât aceleași obișnuite evadări din real, care au sfârșit probabil înainte să înceapă.

 

Încerc să mă conectez la real și să fac ceva mai mult decât niște planuri pe care, conform istoriei personale, oricum nu le voi duce la îndeplinire. Lupt pentru a renunța la aberații și să discut în plan concret, despre ceva palpabil, cuantificabil, real.

 

De la butoane Mein Mindz, am încheiat transmisiunea.

Retrospectivă

Ne aflăm la finalul anului 2015, mai sunt doar câteva ore din acest an.

Poate e timpul unei retrospective, dar nu știu dacă e rost să discut despre blog, nu a fost un an prolific pentru blogul Mein Mindz, dar mă pot lăuda cu succese în alte planuri. Chiar dacă începutul anului pe blog a fost cam trist, iar în continuare activitatea pe blog a fost redusă.

În schimb, pe celelalte planuri cred că am evoluat, nu foarte mult, dar o schimbare tot se vede, iar schimbarea este una reală, nu una de dragul unei retrospective forțate de la final de an.

 

Aștept anul 2016 și îmi surâde tot mai mult ideea creării unui business, mic și neinspirat (cel mai posibil, da, am rămas pesimist în 2015), dar sper să funcționeze și în timp să scot primii bani din el. Dacă mă întrebi ce voi face, îți voi răspunde sincer că nu am nici cea mai vagă idee, nu știu. Mă bazez pe neprevăzut și pe inspirație, am niște idei vagi, dar după gândiri și răzgândiri niciuna dintre aceste idei nu pare fezabilă.

În plus, vreau ca în 2016 să progresez și în plan profesional, Mein Mindz se menține doar sub forma unui alter ego, dar între timp, de când există Mein Mindz online, m-am specializat, mi-am găsit o nișă la care nici nu am visat vreodată, de aceea sper ca și 2016 să fie un bun însoțitor pe acest traseu și să îmi continui parcursul.

 

Schimbările au survenit și în alte planuri, chiar multe, nu visam să mă apuc de sport și să îl abandonez între timp și multe altele…

 

Dacă ar fi să îmi propun ceva pentru 2016, atunci aș rezuma totul în progres și evoluție. Cam atât îmi doresc. Cât mai mult.

 

An nou cu bine,

Mein Mindz

 

 

Visul meu

Dintotdeauna am avut vise, am avut speranță și am aspirat la mai mult, nu am fost chiar un idealist, dar pot zice simplu că mi-am dorit mai mult, ca orice om normal, în fine.

Visul care mă tot chinuie de multă vreme este să reușesc să câștig bani din Internet, să reușesc să îmi construiesc viitorul de pe canapea cu laptopul în brațe, să câștig îndeajuns de mulți bani din asta încât să nu mai fiu nevoit să lucrez în altă parte. Sunt conștient că asta implică niște eforturi mari, poate chiar mai mari decât cel mai mare coșmar al meu, un job de la 8 la 16.

M-aș folosi de o platitudine, nu sunt filosof, și aș zice că ar trebui să lucrez ca un sclav pentru a îmi construi un trai de rege.

Mă gândesc că din momentul din care am început să scriu pe acest blog, din mai 2011, am visat să fac bani pe net și să trăiesc doar din asta. Mă văd la mai mult de 4 ani distanță și îmi văd visul neîmplinit și mă întreb cum de nu am reușit. Tot eu răspund, răzând pe jumătate, dându-mi seama că nu am încercat deloc să depun un efort serios și constant pentru a îmi atinge visul. Poate un semn al consecvenței și perseverenței mele este și cât de des am ajuns să scriu pe acest blog, care altă dată era prioritatea mea și nu trecea prea des vreo zi fără să scriu.

 

Acum îmi dau seama că nu e chiar atât de ușor să faci bani pe net, dar știu asta de când prestez tot felul de servicii în schimbul unor sume infime de bani, s-ar părea că statul în fotoliu cu laptopul în brațe nu este la fel greu cu munca pe care o depui pe laptop pentru a îți produce banii necesari traiului de pe o zi pe alta. Și așa cum spune și Redvolucionarul, blogger la Redvolucion.com.co, nu ai dreptul să spui că faci bani pe net cât timp nu produci lunar măcar o salariul minim pe economie. Până acolo e cale lungă, e muncă mult, dar, până la urmă, acesta e primul zid care stă între mine și visul meu.

 

Încă nu sunt hotărât și mă gândesc cât timp va mai trebui să treacă pentru a îmi găsi motivația necesară pentru a încerca să fac vreun pas pentru a îmi împlini visul. Iar motivația și munca nu sunt deajuns mereu, și în aceste condiții eșecul poate apărea, nimic nu garantează un succes răsunător. Teama de eșec mă domină și în continuare sunt indecis, parcă aș mai prelungi agonia și aș continua fără să încerc combinația aia cu banii pe net, parcă aș vrea să fiu un birocrat semirobotizat, cu un salariu mic, cu o nevastă urâtă și cu multe datorii. Gata, opriți coșmarul ăsta! De mâine mă voi apuca de treabă. Astea sunt frazele pe care mi le spun în fiecare seară înainte să adorm de vreo 4 ani și ceva de când lumea mă cunoaște ca Mein Mindz. De atunci cel mai mare insucces al meu nu a fost doar faptul că visul meu nu s-a vrut a fi realizat, ci că tocmai acest blog a fost un eșec, nu pot numi exact unde și ce am greșit, dar știu sigur că ceva din tot ce am făcut nu a fost bine.

 

Revenind, închei și această zi cu speranța că într-o zi mă voi apuca demuncă și voi reuși să câștig bani pe net și, mai departe, aceasta să fie singrua sursă de venit din care să îmi duc traiul.

Crunta realitate românească

Toată lumea știe că a murit Corneliu Vadim Tudor, nu ai cum să nu fi auzit această veste, chiar dacă trăiești izolat într-o peșteră la sute de kilometri de civilizație, tot a trecut cineva pe acolo să îți spună că a murit un agarici.

Ceea ce e cel mai ciudat după moartrea acestui individ este că toți cei pe care i-a împroșcat cu ofense și injurii s-au trezit să îl plângă și să îi laude marea valoare. Motivul invocat de aceștia adesea este că nu trebuie să vorbim de rău morții, nu putem lovi în persoane care nu mai pot răspunde. Și așa ajunge să îi ridicăm statuie unei non-valori, unui om care a mânjit România cu mizeriile lui și a poluat ani de-a rândul presa și televiziunea cu discursurile lui vulgare.

E un paradox. Să trăiești o viață întreagă în scandaluri, înjurături și ură, iar apoi să fii plâns de către niște fraieri după ce mori, asta e crunta realitate românească. Am întâlnit persoane tinere, nu trecute cu mult de 20 de ani, care îl vorbeau de bine pe Vadim și deplângeau moartea geniului. E incredibil așa ceva, nu ai cum să apreciezi un om care a făcut doar rău, nu ai cum să îl numești pe ăla erudit sau poet, atât timp cât el a trecut de atâtea ori prin atâtea emisiuni de scandal. Aici inteligența lui poate fi contestată ușor, un om inteligent nu ar fi fost în stare de așa ceva nici în ruptul capului.

E trist să vezi cine e în centrul valorilor românilor, să vezi cum își aleg unii modelele și pe cine apreciază. Repet, asta e crunta realitate românească, nu avem motive să ne plângem, nu avem de ce, ne merităm soarta atât timp cât aceste idei dăinuie printre noi. Sau cum spunea domnul Patrick Andre de Hillerin recent într-un articol, putem cere orice pentru Vadim iertare, milă, dar nu respect, respectul este mult mai mult de atât și nu ne jucăm cu el.

Epoca primitivismului

Am reușit să descoperim inteligența artificială și s-o punem să lucreze în folosul nostru, am făcut o sumedenie de descoperiri științifice pe care le-am folosit pentru a progresa, ne putem deplasa cu ușurință dintr-un colț într-altul al pământului, am explorat părți ale universului, dar tot primitivi am rămas.

Zestrea genetică ce ne aseamănă cu animalele încă dăinuie în noi, chiar e dominantă în raport cu ceea ce ar trebui să ne definească drept oameni.

Au mai fost perioade în care ne-am arătat mentalitatea primitivă în raport cu alți semeni de-ai noștri neajutorați, dar niciodată atât de puternic precum în ultima perioadă cu imigranții veniți din zone sărace ale lumii. Am fost la fel de instinctuali și teritoriali ca niște animale fioroase, suntem în stare să ne apărăm granițele cu orice preț și suntem pe cale să sărim cu colții noștri ascuțiți pe oricine nesocotește puterea noastră și ne încalcă teritoriul. Dacă nu ne repezim cu sălbăticie pe semenii noștri, lătrăm până la epuizare și încercăm să îi alungăm așa. Aruncăm cu venin și cu opinii bolnave, încercând să ne demonstrăm atotputernicia și egoismul inegalabile. Deh, nu oricine are dreptul să fie european și că calce pe aceste teritorii sacrosante, trebuie să fii alb, altfel nu ești demn. Apoi, dacă nu ai acte și ai venit ilegal aici, nu ești om.

M-am săturat de aceste opinii răutăcioase și de tot răul răspândit de acești anti-imigranți. Haideți să oprim asta și să percepem altfel globalizarea, până la urmă se zice acolo ceva și despre granițe. Ceva ce nu am pus în practică până acum.

Nu știu cum au fost crescuți acești imigranți de se consideră o rasă atât de pură, dar uită câți de-ai noștri sunt împrăștiați prin lume. Atacându-i pe imigranții ilegali, îi atacăm pe ai noștri, ei fiind tot migratori, nu contează că au avut acte sau nu, dar tot în aceeași categorie sunt incluși.

Să oprim această epocă a primitivismului și să dovedim că progresul economic și tehnologic s-a transferat și în plan moral și putem dovedi că ne diferențiem de regnul animal.

Ceea ce până acum era numită epoca vitezei s-a transformat în epoca primitivismului.

Care este rolul filosofiei?

Adesea îmi place să bat câmpii și să îmi folosesc mintea pentru a mă juca cu idei. Discutând azi cu cineva, mi-a zis că ceea ce fac eu nu diferă prea mult de filosofie, chiar e un fel de filosofie. Nu prea am fost de acord cu asta și am îndrăznit să o întreb pe acea persoană care este rolul filosofiei.

Nu m-am mirat deloc când am primit un răspuns fără sens, aproape demagogic, care nu face decât să îmi confirme bănuirea mea că filosofia există degeaba, nu are niciun folos.

Enumăr mai jos părerea mea despre cum văd eu discuția legată de rolul pe care-l joacă filosofia în lumea în care trăim:

  1. filosofii nu sunt utili societății, oricât ar încerca unii să se bată cu pumnul în piept că în Atena Antică filosofia era identificată ca o știință a conducătorilor și așa mai departe. Dragilor, ce a fost atunci, a fost. Acum înțelepciunea e degeaba dacă nu e înclinată către pragmatism, degeaba știi ce-i binele dacă vezi bursa de valori în plină cădere și nu știi să intervii, nu te ajută cu nimic filosofeala în momentul ăla.
  2. filosofia e o sursă de inadaptați social. Prea puțini filosofi dau dovadă de înțelepciune în adevăratul sens al cuvântului și se pot integra în societate, fiecare își are fixațiile lui, iar acestea nu sunt decât un rezultat al ideilor împrumutate din filosofie. Majoritatea preferă să se izoleze sau au probleme serioase de adaptare, iar dacă niciuna dintre acestea nu e valabilă, se afundă în vicii pentru a își îneca amarul cultivat de filosofia-și mult iubită.

Degeaba știi să argumentezi, învârți probleme pe față și pe dos până la epuizare, poți fi jurnalist și profesor, plus celelalte minciuni servite de către facultăți pentru a ademeni studenți, în fine, nu îți poți dovedi necesitatea în societate. Studiezi o știință fără un obiect de studiu palpabil, bații câmpii, să-ți zic direct.

În fine, filosofia ratează în a își dovedi utilitatea. De ceva inutil, inaplicabil nu are nevoie nimeni, scuzele mele.

În fine, care e rolul filosofiei? Există vreun rol care mi-a scăpat?

Am plecat puțin și…

Am plecat puțin de pe acest blog, nu am mai reușit să scriu de mult timp. Nu am mai găsit motivația necesară, timp am destul. Am chiar prea mult, dar nu știu să îl folosesc.

Puțin cât am plecat s-au schimbat atâtea pe Internet, nici nu-ți poți imagina. Dacă până și Google s-a schimbat… e grav.😀 Băieții fondatori de la Google au făcut o mișcare strategică și au creat un fel de corporație care au pus-o șefă peste Google și peste alte câteva businessuri de ale lor.

Asta e doar o schimbare, mai sunt multe altele, dar încerc să vă zic că dacă și Google s-a schimbat… am lipsit mult și am pierdut chestii interesante.

S-au întâmplat chestii și în societatea românească, cineva a readus la viață ANAF-ul, a mai creat câteva instituții subordonate acesteia și au început să îi perie și belească pe evazioniști. Au închis magazine și au crescut colectările statului din taxe cu câteva milioane de euro, doar parlamentarii au nevoie de pensii speciale, o altă chestie care s-a mai întâmplat între timp.

A mai picat un planor în România (și l-au căutat autoritățile de s-au plictisit, îmi aduc aminte de întâmplarea nefericită din Apuseni) și cu ceva mai mult timp în urmă prin vestul Ucrainei s-au întâmplat chestii ciudate rău la comanda tătucului Putin, a fost doborât un avion, au fost războaie, în continuare fiind o stare critică acolo.

S-au întâmplat atâtea încât nu cred că are rost să mă apuc să le povestesc aici. M-am săturat să tot scriu despre perioada lungă de când nu am mai scris și să visez la o revenire. Cred că va deveni cel mai plângăcios blog din tot onlineul, cu articole numai despre revenire. Descopăr că aș fi un bun politician, știu să mă plâng și să tot fac amânări, cred că mi-am descoperit vocația. :))